Înot

Profesor Ciprian BESE
Telefon 0740 945 057

Profesor Alexandru ASZTALOS
Telefon 0748 054 680

Profesor Adrian SUCIU
Telefon 0740 378 471

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a fost fascinată de apă ca de o forță necunoscută. Copiii caută băltoace în care să se joace, marinarii sunt atrași în mod irezistibil de oceane și mări. Observând efectele asupra oamenilor, străvechii japonezi au identificat apa în cadrul samurailor drept „sursa întregii înțelepciuni”.
Capacitatea de a te contopi cu apa și de a te bucura de libertatea lipsită de greutate pe care ți-o oferă, constituie o sursă nesfârșită de plăceri: distracție, relaxare, provocare, competiție, dar și posibilitatea de a-ți salva viața în caz de pericol.
Imposibilitatea de a învăța înotul este exclusă! Noi o știm și invităm pe fiecare dintre voi să înceapă lecțiile de înot la Palatul Copiilor sub îndrumarea profesorilor.
Poate veți spune că vă lipseste curajul, inexact: oamenilor le este frica numai de ceea ce nu cunosc. Învățând mișcările elementare, treptat veți deprinde regulile de mișcare în apă. Noi vă avertizăm că pentru această reușită nu vă trebuie decât o „doză” mai mare de răbdare – răbdarea de a pluti și înainta –  și teama vă va părăsi, veți deveni curajoși.
Palatul Copiilor Cluj organizează activitatea de învățare și perfecționare a înotului pe parcursul întregului an școlar, cât și pe perioada vacanței de vară. Bazinul este dotat cu sistem de încălzire a apei și recirculare non stop.

CONDIȚII DE ÎNSCRIERE A CURSANȚILOR

La centrele de învățare a înotului pot fi înscriși copii cu vârsta între 6-17 ani. La înscriere solicitanții sunt rugați să prezinte avizul medical din care să reiasă că sunt sănătoși și nu au probleme cardiace. Cursanții sunt obligați să aibă asupra lor echipamentul necesar. Copiii vor fi grupați în funcție de vârstă, dezvoltare fizică, psihică, nivel de cunoștințe. Sunt primiți în grupe și copiii cu deficiențe fizice, înotul fiind mijlocul prin care acestea pot fi corectate și ameliorate.
Durata unui curs de înot este de 10 ore, o oră pe zi timp de două săptămâni. Învățând să înotați veți deveni mai curajoși, vă veți întări musculatura și vă veți modela corpul, veți fi propriul barometru în reglarea greutății corporale, a funcțiilor vitale ale organismului, vă veți putea salva viața.

IMPORTANT

Dacă practicarea înotului este un mijloc de a vă prelungi viața, nu uitați că, atunci când este cazul, înotul și numai înotul vă ajută să salvați viața unui om aflat în pericol de înec. Atunci când situația o cere, interveniți! Veți avea o dublă satisfacție ca sportiv și ca om.

Vă dorim succes și vă așteptăm!

webdesign:  mihaivladguta.eu